Istoric

În orașul Roman, învățământul tehnic își are începuturile în anul 1880, când a fost înființată din inițiativă particulară Școala de Arte și Meserii de Ambe Sexe recunoscută de Ministerul Cultelor și Instrucției Publice prin Ordinul nr.9743\03.09.1880, care avea trei ateliere: stolerie (tâmplărie) și ciubotărie pentru băieți și o croitorie pentru fete. În perioada martie 1880 – septembrie 1920 funcționează în mai multe localuri din Roman și sub mai multe subordonări și denumiri, pregătind meseriași pentru: tâmplărie, cizmărie, tinichigerie, fierărie, lăcătușerie, tapiterie; iar din 1930 – legătorie, tâmplărie, tipografie. În 1920, Primăria Romanului pune la dispoziția școlii actualul teren pentru construirea unui local propriu și la 22.07.1920 începe construcția localului din Bulevardul Republicii nr. 1, iar din 1922 începe funcționarea în actualul local. De la 1.09.1936, Școala de Meserii de gradul II va functiona ca Liceu industrial de Băieti cu 8 ani de studiu, până în 1942. În anii 1942 – 1945, școala a functionat anevoios datorită războiului, cât si unor incidente nedorite, cum ar fi incendiul din 1938.
     Printre principalele obiective ale primului plan cincinal 1950-1955, s-a preconizat construirea Laminorului de Ţevi de la Roman (1951-1957). În ideea de a asigura calificarea muncitorilor, în urma discuţiilor purtate la nivel de minister, Şcoala Profesională Metalurgică din Bacău se mută în octombrie 1951 la Roman cu tot inventarul, salariaţii şi elevii în fostul local al Şcolii de Arte şi Meserii din B-dul Republicii. Sub noua denumire de Şcoala Profesională nr. 1 Metalurgică Roman se comasau de fapt 3 şcoli: Şcoala Profesională Metalurgică, Liceul Industrial de băieţi şi Căminul de fete nr. 3. În toamna anului 1952, Şcoala Profesională Metalurgică nr.1 este mutată în localul fostei școli normale , iar în actualul local este adusă Şcoala profesională Metalurgică nr.2, cu un număr de elevi mai mic şi care se află sub tutela noului Combinat Siderurgic Roman.
     La mijlocul anului şcolar 1954-1955, are loc o noua restructurare a activităţii şcolare prin care Şcoala profesională Metalurgică nr.2 se transformă în Şcoala Profesională de Ucenici nr.2 şi trece în subordinea întreprinderii şi ca secţie a acesteia.
     
Din septembrie 1958 până în 1963, funcţionează ca Şcoala de Meserii nr.2, având în anul şcolar 1962-1963 un număr de 400 de elevi, dintre care 124 fete venite de la fosta Şcoală de Meserii nr.1 Fete.
     
La 27.09.1963, Şcoala de Meserii nr.2 se transformă în Şcoala Profesională Materiale deConstrucţii, subordonată Întreprinderii de Prefabricate Roman, subordine şi colaborare care continuă până în 1990.
     
Din anul 1971 funcționează cu două unități: Școala Profesională Materiale de Construcții și Liceu industrial pentru Materiale de Constructii. În perioada 1974-1976 a avut denumirea de Liceu de Chimie Industrială și Școala Profesională de Materiale de Construcții, iar între anii 1976-1980, Liceu Industrial nr. 3 Roman, alături de Școala profesională nr. 3 de Materiale de Construcții. Numărul total de elevi la toate formele de învățământ (liceu, școala profesională, școala de maiștri) era de 1600. Din 1991 a funcționat sub o singură titulatură – Grupul Școlar Industrial Materiale de Construcții. Începand cu 17 septembrie 2007 denumirea unității este Colegiul Tehnic „Petru Poni”, un succes deosebit obținut dupa 127 de ani de existență.
     
În anul 2010 Colegiul Tehnic ”Petru Poni” fuzionează cu Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini Roman în baza OMECTS nr.4156/2010 . Istoricul acestui liceu se întinde pe o perioadă de 90 de ani,fiind înființat după Marele Război inițial ca Școală normală pentru pregătirea învăţătorilor. Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii, dr. Constantin Angelescu, a acordat o atenţie specială pregătirii viitorilor învăţători pe care îi considera condiţia determinantă în procesul de modernizare din lumea satelor. În acest context a luat fiinţă la Roman Şcoala Normală de Băieţi „Ion Creangă” în anul 1919.Clădirea școlii a fost dată în folosință 5 ani mai târziu,în anul 1924.
     
O descriere a oraşului făcută de Elena Ostache în anul 1942 face şi scurtă referire la fosta Şcoală Normală „Ion Creangă”, devenită între timp Liceu Comercial: „Venind pe şoseaua naţională dinspre Iaşi, înainte de intrarea în oraş, pe stânga, se află localul fostei şcoli normale de băieţi „Ion Creangă” în care astăzi este instalat Liceul Comercial (s.n.)”. Această transformare s-a produs în contextul schimbărilor aduse de legea învățământului din anul 1936, care reglementa învăţământul mediu industrial şi prin care se dorea adaptarea şi racordarea şcolii româneşti la realităţile economice ale ţării.În timpul celui de-al doilea război mondial, localul şcolii a fost rechiziţionat de armată,aici staţionând unităţi militare germane şi române. În perioada anilor 1951-1956 a funcționat în localul școlii Școala Siderurgică nr. 1 Roman care a fost mutată aici din localul fostei Școli de arte și meserii. Trecând în administrarea Ministerului Agriculturii în 1954, şcoala va primi o nouă denumire – Şcoala Profesională Mecanici Agricoli, dar în anul următor revine Ministerului Industriei Grele, fiind dată sub patronajul Întreprinderii Mecanice de Stat Roman cu denumirea de Şcoala Profesională de Ucenici I.M.S. Roman. Profilul şcolii în perioada 1955-1974 a fost aproape constant, pregătind muncitori calificaţi (turnători, frezori-rabotori-mortezori, strungari, lăcătuşi mecanici, electricieni, sudori) pentru I.M.R., Uzina de Ţevi Roman, Uzina Metalurgică Bacău, Fabrica de Şuruburi Bacău, U.R.A. Bacău, Combinatul Siderurgic de la Galaţi, Fabrica de autoturisme de la Piteşti etc. Anul 1974 va aduce alte schimbări – Şcoala Profesională se transformă în Grupul Şcolar de pe lângă I.M.Roman, iar prin ordinul H.C.M 354/1974 în anul şcolar 1974-1975 a luat fiinţă Liceul Mecanic nr. 1. Cifra de şcolarizare este mare, cei 1115 elevi fiind cuprinşi în cele trei forme de învăţământ: şcoală profesională, ucenicie la locul de muncă, liceu mecanic, la care se vor adăuga şi cursuri de liceu seral (1975-1976).Cifra elevilor şcolarizaţi rămâne constantă la peste 1000 de elevi până în anii 1991-1992. În baza unui ordin din august 1976 denumirea unităţii, care se va şi încetăţeni, fiind utilizată chiar şi astăzi, a fost aceea de Liceul Industrial nr.1, iar din anul 1990 numele oficial al liceului a fost schimbat în Grupul Şcolar Industrial Construcţii de Maşini denumire sub care a funcționat până în anul 2010 când a fost absorbit de către Colegiul Tehnic ”Petru Poni”.Cu această ocazie a fost preluat și localul fostei școli generale nr. 3 Roman pentru a dispune de spațiul necesar funcționării unui număr de 1200 de elevi.
     
Reunind două școli cu o istorie remarcabilă și cu experiență în pregătirea tehnică a tinerilor, Colegiul Tehnic „Petru Poni” poate fi caracterizat simplu: tradiţie şi stabilitate. Cu o dotare materială demnă de invidiat, el continuă să ofere generaţiilor care îi păşesc pragul o instruire teoretică şi practică adaptată atât cerinţelor actuale ale pieţei muncii locale şi nu numai, dar şi unei societăţi aflată într-un perpetuum proces de schimbare.